Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activitaţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgentă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi se bazează pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin, potrivit prezentei legi, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi privat romane, precum şi persoanelor fizice. (Legea 481 din 8 octombrie 2004 – actualizată) |
1. MĂSURI VITALE PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
CETATENI, PREGATITI-VA DIN TIMP PENTRU SITUATII DE URGENTA: INUNDATII, ALUNECARI DE TEREN, FENOMENE METEO PERICULOASE. FIECARE FAMILIE POATE FI PUSA ÎN SITUATIA DE A PARASI LOCUINTA. PENTRU ASTFEL DE CAZURI TREBUIE SA AVETI PREGATIT RUCSACUL DE URGENTA. ACESTA TREBUIE SA CONTINA:
– Apa;
– Alimente compacte si usoare: cutii de conserve,alimente deshidratate,biscuiti,sucuri, cafea, ceai, alimente pentru copii;
– Îmbracaminte si încaltaminte;
– Un sac de dormit sau paturi;
– O trusa de prim ajutor : medicamentele personale,analgezice, antiseptice;
– Aparate utile: aparat radio cu baterii de schimb, lanterna, telefon mobil, fluier;
– Articole de igiena: hârtie igienica, sapun, pasta de dinti, periuta de dinti;
– Acte personale: carti de identitate, carnete de asigurari medicale,bani.
ÎN CAZUL ÎN CARE AUTORITATILE DISPUN EVACUAREA DE URGENTA A LOCALITATII, RESPECTATI DECIZIA DE EVACUARE. LOCUINTELE VA VOR FI PAZITE/SUPRAVEGHEATE DE REPREZENTANTII POLITIEI SI JANDARMERIEI. NU VA PUNETI ÎN PERICOL VIATA REFUZÂND SA VA EVACUATI.
. Deplasati-va imediat spre o zona înalta din apropiere, precizata de autoritati; daca ati fost surprins de viitura, urcati-va la etajele
superioare ale locuintei sau pe acoperis, pâna la sosirea echipelor de salvare.
. În cazul în care considerati ca mai aveti timp, mutati obiectele
importante la etajele superioare.
. Întrerupeti instalatiile de alimentare cu apa, gaze si energie electrica.
. Încuiati usile casei si protejati ferestrele pentru a nu fi distruse de
vânturi puternice, de curentii de apa sau de obiectele duse de curentii de apa.
. Evacuati animalele si bunurile de valoare în locuri de refugiu, stabilite de autoritati.
. Când parasiti locuinta, nu va deplasati prin curenti de apa: puteti sa va pierdeti echilibrul si sa va puneti viata în
pericol. Nu va deplasati cu autoturismul în zona inundata.
CETATENI! SPRIJINITI AUTORITATILE SI FORTELE DE INTERVENTIE ALE
INSPECTORATELOR PENTRU SITUATII DE URGENTA ÎN ACTIUNILE PE CARE LE
DESFASOARA PENTRU GESTIONAREA SITUATIILOR DE URGENTA.
PUTETI AJUTA PRIN :
– Realizarea îndiguirilor ;
– Încarcarea sacilor cu nisip pentru diguri;
– Transportul materialelor utilizate pentru diguri si consolidari;
– Punerea la dispozitie a utilajelor, uneltelor si autovehicolelor proprii.
FIECARE CETATEAN TREBUIE SA ACORDE AJUTOR SEMENILOR AFLATI ÎN PERICOL SAU ÎN DIFICULTATE, CÂND SI CÂT ESTE RATIONAL POSIBIL!
3. PUNCTE DE ADUNARE-IMBARCARE
4. MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR PE TIMPUL SĂRBATORILOR DE IARNĂ
Pentru ca sfarsitul de an sa fie unul fericit, va rugam sa dati dovada de maturitate, intelegere si foarte mare atentie. Vacanta si sarbatorile de iarna trebuie sa fie prilej de bucurii, iar amintirea acestor clipe sa nu fie umbrita de tragedii.
RECOMANDARI DE IARNA
· supravegheati jocul copiilor si asigurati-va ca aceasta se desfasoara la vedere si nu in spatii inchise cum ar fi : poduri, fanare, adaposturi de animale etc.
- nu lasati inchisi in casa minori, nici macar pentru cateva minute. Un singur minut in care acestia nu sunt supravegheati poate fi fatal.
- eliminati din jocul lor ARTIFICIILE, PETARDELE sau POCNITORILE.
- convingeti-i ca fumatul este un viciu nociv nu numai sanatatii, care poate provoca si INCENDII in conditiile in care din dorinta de a nu fi vazuti fumand, copiii isi aleg cele mai ferite locuri cum ar putea fi: poduri, fanare, adaposturi animale etc.
- supravegheati cu atentie colindatorii pentru ca o tigare aruncata la voia intamplarii de catre
- acestia, uneori chiar intentionat, poate provoca adevarate tragedii.
- pentru ca la traditia de sute de ani, cu siguranta, nu se va renunta in ciuda faptului ca ea contravine legislatiei europene, care interzice sacrificarea animalelor in gospodariile populatiei, ar fi bine ca:
• locul ales pentru parlirea porcilor sa fie la o distanta de siguranta fata de constructii sau depozite de furaje.
• buteliile de gaze utilizate la parlirea porcilor, sa fie amplasate la distant fata de arzator, iar furtunele de alimentare sa fie prevazute la capete cu coliere de fixare si sa nu prezinte fisuri.
• pentru cresterea presiunii in butelii, acestea nu vor fi apropiate de flacara, in cel mai rau caz utilizati apa fiarta.
• in cazul utilizarii unor dispozitive improvizate, pe care nu va recomandam sa le folositi, dar care cu siguranta vor fi utilizate, ar fi bine ca acestea sa fie atent manevrate, iar combustibilul utilizat sa nu fie transportat sau depozitat in vase de plastic si care in nici un caz sa fie amplasate in apropierea locului destinat ritualului.
• pentru orice eventualitate in imediata apropiere sa fie asigurata o rezerva de apa.
Afumatoriile trebuiesc amplasate la distante de siguranta fata de restul constructiilor si trebuiesc supravegheate pe toata perioada functionarii.
In ceea ca priveste desfasurarea slujbelor religioase, este bine ca:
• inaintea inceperii acestora, preotii sa atraga atentia in ceea ce priveste folosirea lumanarilor;
• usile de acces/evacuare sa fie mentinute chiar in pozitie deschisa pentru asigurarea unei evacuari rapide;
• sa fie pastrate libere culoarele de evacuare;
• sa se asigure dotarea cu mijloace de prima interventie;
• sa se verifice instalatiile de alimentare cu gaze, energie electrica si mijloacele de incalzire, functionarea acestora ar fi bine sa inceteze odata cu inceperea slujbelor.
Din iarna lui 2006, utilizarea petardelor este interzisa si oarecum limitata si posibilitatea utilizarii artificiilor, lucru care este benefic si in ceea ce priveste protectia la foc a gospodariilor, amenzile fiind substantiale, astfel incat, exista speranta ca riscul producerii unor incendii datorate acestora sa fie cat mai mic, sau chiar anulat.
RECOMANDARI PENTRU ORGANIZATORII DE REVELIOANE.
• numarul persoanelor participante sa nu depaseasca capacitatea maxim admisa prevazuta in documentatiile tehnice;
• sa fie asigurate culoare si cai de evacuare libere, marcate si illuminate corespunzator;
• sa fie asigurata dotarea cu mijloace de prima interventie;
• in imediata apropiere a brazilor impodobiti in care ard lumanari, sau artificii sa nu fie materiale combustibile cum ar fi : perdele, draperii sau orice altceva care s-ar putea aprinde usor;
• sa se asigure posibilitatea comunicarii cu subunitatile de interventie prin mijloace radio sau telefon a tuturor locatiilor in care sunt organizate revelioane;
• sa se asigure rezerve de hrana, apa, medicamente cat si dotarea cu generatoare de curent in locatiile izolate din zona montana.
5. REGULI ŞI MĂSURI DE PREVENIRE A UNOR SITUAŢII DE URGENŢĂ PE PERIOADA DESFĂŞURĂRII SERVICIILOR RELIGIOASE ÎN OBIECTIVELE DE CULT
În vederea evitarii producerii unor situatii de urgenta pe timpul desfasurarii serviciului religios dedicat Sarbatorilor, va sfatuim sa
aveti în vedere urmatoarele reguli:
- Nu blocati cu autoturismele proprietate personala caile de acces spre lacasele de cult sau hidrantii stradali, pentru a permite echipajelor de pompieri sa intervina în cazul producerii unei situatii de urgenta !
- Nu introduceti în lacasul de cult lumânari aprinse si nu le utilizati decât în spatii special amenajate din afara cladirii!
- Nu fortati intrarea în incinta lacasului de cult peste capacitatea acestuia !
- Asigurati-va de cunoasterea cailor de evacuare a persoanelor din cladire, pentru a le utiliza într-o situatie de urgenta !
- În cazul producerii unui început de incendiu, pastrati-va calmul, nu produceti panica, nu va împingeti si evacuati în ordine spatiul respectiv, utilizând caile de evacuare marcate !
- Daca observati un fenomen care poate produce o situatie de urgenta, anuntati personalul administrativ responsabil, fara a produce panica !
6. MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR LA VEGETAŢIA USCATĂ
1. Interzicerea arderii miristilor, a vegetatiei lemnoase si ierboase, în perioadele de caniculasi seceta prelungita, indiferent de destinatia terenului si de detinator, inclusiv de pe terenurile limitrofe cailor de comunicatie;
2. Arderea miristii se face cu respectarea urmatoarelor prevederi generale:
a) conditii meteorologice fara vânt;
b) parcelarea miristii în suprafete de maximum 10 ha, prin fâsii arate;
c) izolarea zonei de ardere fata de cai de comunicatie, constructii, culturi agricole vecine, instalatii, fond forestier, prin executarea de fâsii arate;
d) desfasurarea arderii numai pe timp de zi;
e) asigurarea pâna la finalizarea arderii a personalului de supraveghere si stingere a eventualelor incendii;
f) asigurarea, pentru suprafete de ardere mai mici de 5 ha, a substantelor si mijloacelor de stingere necesare;
g) asigurarea, în cazul suprafetelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apa, a mijloacelor de tractare si a personalului de deservire;
3. Pe terenurile în panta, arderea miristii se face pornind din partea de sus a pantei. (OMAI 579/2008 pentru aprobarea Dispozitiilor generale de aparare împotriva incendiilor pe timpul utilizarii focului deschis la arderea de miristi, vegetatie uscatasi resturi vegetale);
4. Persoanele care observa un incendiu au obligatia de a anunta prin orice mijloc serviciile de urgenta-tel.112, primarul sau politia si sa ia masuri, dupa posibilitatile sale, pentru limitare si stingerea incendiului;
5. În cazul incendiilor produse la paduri, plantatii, culturi agricole, miristi, pasuni si fânete, persoanele aflate în apropiere au obligatia sa intervina imediat cu mijloacele de care dispun, pentru limitarea si stingerea acestora.
6. Restrictionarea efectuarii, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrari care creeaza conditii favorizante pentru producerea de incendii prin degajari de substante volatile sau supraîncalzirii excesive.
7. În cazul producerii unor incendii de padure, comitetele locale pentru situatii de urgenta vor asigura interventie în cooperare cu autoritatile silvice.
8. Autoritatile silvice competente vor intensifica activitatile de prevenire specifice în vederea combaterii izbucnirii unor incendii la fondul forestier.
9. Se for îndeparta din locurile unde se afla, obiectele optice (inclusiv cioburile de sticla) care pot actiona în anumite conditii drept concentratori ai razelor solare.
MASURI CONTRAVENTIONALE
Persoana care observa un incendiu are obligatia sa anunte prin orice mijloc serviciile de urgenta, primarul sau politia si sa ia masuri, dupa posibilitatile sale pentru limitarea si stingerea incendiilor, conf. art. 44/II, lit „a”din Legea nr. 307/2006, (500-1000 lei).
În cazul incendiilor, produse la paduri, plantatii, culturi agricole, miristi, pasuni si fânete, persoanele aflate în apropiere au obligatia sa
intervina imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea si stingerea acestora, conf. art. 44/III, lit. a din Legea nr. 307/2006, ( 1000-2500).
Nerespectarea distantelor de securitate la incendiu ori neasigurarea unor masuri alternative la amplasarea depozitelor de furaje si plante tehnice, pentru a împiedica propagarea incendiilor la vecinatati, conf. art. 1 punctul 4, lit. l din HGR nr. 537/2007, ( 25005000).
Executarea lucrarilor de sudare, taiere, lipire în locuri în care acestea sunt interzise prin reglementari tehnice sau prin dispozitii interne, fara permis de lucru cu foc ori fara a fi asigurate toate masurile si conditiile mentionate în permisul de lucru cu foc, conf. art. 1 punctul 4, lit. f din HGR nr. 537/2007, ( 2500-5000).
Folosirea autovehicolelor de transport sau a masinilor si utilajelor agricole fara dispozitive ori site parascântei, în situatiile în care reglementarile tehnice prevad acestea, conf. art.1 punctul 2, lit. h din HGR nr. 537/2007, ( 500-1000).
Fumatul în locurile cu pericol de incendiu, stabilite prin regulamente internae, conf. art. 1 punctul 2, lit. k din HGR nr. 537/2007, ( 500-1000 lei).
Exploatarea sau utilizarea sistemelor, instalatiilor, dispozitivelor si echipamentelor tehnice, aparatelor, masinilor si utilajelor de orice categorie în conditii care creeaza risc de incendiu, din cauza nerespectarii instructiunilor de functionare si de aparare împotriva incendiilor, conf, art. 1, pct 4, lit a din HGR 537/2007, ( 2500-5000 lei).
7. MĂSURI DE PREVENIRE A SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ PE TIMP DE CANICULĂ PENTRU OPERATORI ECONOMICI, ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ, CETĂŢENI ŞI TURIŞTI
Pentru contracararea efectelor caniculei sunt necesare urmatoarele masuri de prevenire:
A. La operatori economici ce depoziteaza, proceseaza, transporta materiale si substante cu risc ridicat de incendiu sau explozie:
- restrictionarea între orele 10.00 si 18.00, când temperaturile depasesc 30°C, a manipularii substantelor si efectuarii unor lucrari care creeaza conditii favorizante pentru producerea de incendii prin degajari de substante volatile sau supraîncalziri excesive;
- asigurarea protejarii recipientelor, rezervoarelor si a altor tipuri de ambalaje care contin vapori inflamabili, sau gaze lichefiate sub presiune fata de efectul direct al razelor solare, prin umbrire (copertine, soproane etc.) precum si prin stropire periodica cu jeturi de apa pentru racire;
- se va curata vegetatia din jurul depozitelor, sondelor, conductelor, liniilor electrice si de comunicatii si se vor îndeparta obiectele optice (inclusiv cioburile de sticla) ce pot actiona, în anumite conditii, drept concentratori ai razelor solare;
- instruirea personalului privind modul de prevenire si interventie, al modului de alarmare-alertare în cazul producerii unei situatii de urgenta;
- asigurarea rezervelor de apa pentru incendii si a altor mijloace de stingere, verificarea zilnica a situatiei existente;
B. La administratia publica locala (primarii):
- intensificare verificarilor în zonele cu culturi agricole si cele frecventate pentru agrement, prin serviciul voluntar pentru situatii de urgenta precum si reorganizarea sistemului de anuntare – alertare a acestuia, în vederea unei interventii operative în cazul producerii unui eveniment;
- identificarea cursurilor de apa pe care se pot produce viituri;
- în urma atentionarilor primite, dupa caz, se vor pune în aplicare masurile de înstiintare si avertizare a populatiei;
- asigurarea conditiilor de prim ajutor, salvare si cazare a persoanelor afectate de calamitati;
- în cazul producerii unor ploi torentiale, furtuni, se va asigura decolmatarea, curatirea santurilor si cursurilor de apa de aluviunile si diversele materiale aduse de viituri se vor stabili semnale cunoscute de toti cetatenii localitatii, în cazul producerii de incendii si se vor asigura mijloace de prima interventie (galeti, furci, lopeti, cazmale, rezerva de apa etc.).
- verificarea instalatiilor de paratrasnet, stiut fiind faptul ca, dupa o perioada cu temperaturi ridicate, precipitatiile sunt însotite în mod frecvent de descarcari electrice atmosferice.
C. Cetateni:
- supravegherea în permanenta a focului facut în curte, gradina sau pe câmp pentru arderea gunoaielor sau a resturilor vegetale, întrucât o flacara propagata de la vegetatia aprinsa poate aprinde în timp foarte scurt locuinta si anexele gospodaresti;
- manifestarea unei griji deosebite la fumat (mai ales la aruncarea resturilor de tigari si chibrituri), la executarea lucrarilor de sudurasi la desfasurarea oricaror activitati ce pot produce aprinderea diverselor materiale;
- nu lasati copii nesupravegheati. Jocul copiilor cu focul este una din cauzele frecvente de incendiu;
- la depozitarea unor materiale (furaje, carbune, rumegus, bumbac, etc) trebuie avut în vedere si faptul ca acestea, în conditii specifice de temperatura si umiditate, se pot autoaprinde;
- amplasarea fânarului la distanta de siguranta fata de locuinta, bucatarie de vara, magazie, grajd etc.;
- asigurarea mijloacelor de prima interventie (apa, stingatoare, nisip, galeti).
D. Turisti:
- focul deschis se poate folosi numai în vetrele special amenajate sau la o distanta de minimum 100 m de marginea (liziera) padurii;
- se va curata vegetatia din jurul vetrei, iar focul va fi supravegheat în permanenta pentru evitarea propagarii acestuia la vegetatia din jur;
- la plecare, focul va fi stins prin stropirea cu apa a jarului pâna la racirea totala a acestuia, lucru absolut necesar datorita posibilitatii de reaprindere la orice adiere de vânt;
- se va evita camparea în apropierea cursurilor de apa întrucât se anunta averse abundente de ploaie, specifice anotimpului;
- ascultati în permanenta emisiunile informative la posturile de radio si TV, iar în cazul atentionarilor si avertizarilor emise, adapostiti-va pe înaltimile accesibile din zona.
8. CE SUNT MUNIŢIILE NEEXPLODATE – CUM SĂ TE PROTEJEZI ŞI SĂ ACŢIONEZI ÎN CAZUL DESCOPERIRII ACESTORA
CE SUNT MUNITIILE NEEXPLODATE
-CUM SA TE PROTEJEZI SI SA ACTIONEZI ÎN CAZUL DESCOPERIRII ACESTORA –
Ca urmare a numeroaselor confruntari armate si a actiunilor militare aeriene si terestre de pe teritoriul tarii noastre în timpul celor doua razboaie mondiale, în majoritate zonelor României au ramas neexplodate însemnate cantitati de munitii de diferite tipuri si calibre.
Odata ostilitatile încheiate, munitiile neexplodate continua sa omoare si sa mutileze fara discriminare, chiar si atunci când ratiunile militare pentru care au fost confectionate au încetat sa mai existe. Desi de la ultimul conflict militar desfasurat pe teritoriul României au trecut peste 65 de ani, munitiile neexplodate continua sa faca victime în rândul populatiei civile.
Se estimeaza ca sunt 2000 de victime pe lunasi ca la fiecare 20 de minute undeva în lume, o persoana cade victima unei munitii neexplodate. Victimele sunt, în general, femei, barbati (în proportie foarte mare datorita faptului ca ei sunt potentialii combatanti si se deplaseaza pentru a procura hrana necesara familiilor lor) si copii (din cauza fragilitatii lor).
Prin termenul de „Munitii” se întelege: cartuse pentru armamentul de infanterie, terestru, de pe masinile de lupta sau antiaerian, pâna la calibrul 14,5mm, loviturile pentru tunurile terestre, de bord sau de pe nave, peste calibrul 20mm, bombele si loviturile reactive pentru aruncatoare, rachetele terestre, de bord sau de pe nave, arme sub apa (torpile si mine), bombe de aviatie, grenade de mâna, mine de geniu, cartuse de semnalizare si iluminare, petarde, pulberi, explozivi, materii incendiare si fumigene, utilizate pentru încarcarea munitiilor, mijloacele pirotehnice de initiere si aprindere, precum si orice elemente ale acestora, încarcate cu substante explozive.
Expresia „Munitii ramase neexplodate” defineste toate categoriile de munitii utilizate în scop militar, trecute prin gura de foc, lansate sau initiate, care nu au avut efect final, prin nefunctionare sau cele neutilizate si care nu au fost distruse, descoperite în locuri, altele decât cele permise.
Munitiile ramase neexplodate au încarcatura de exploziv intactasi în multe cazuri chiar si focosul, de aceea exista riscul ca acestea sa explodeze.
Locurile unde pot fi gasite aceste tipuri de munitie sunt, în general, urmatoarele :
- la suprafata pamântului (pe terenuri agricole, în paduri si desisuri );
- îngropate sub pamânt, descoperite cu ocazia sapaturilor si araturilor agricole, excavatiilor pentru fundatiile constructiilor, defrisarilor, lucrarilor
- de irigatii etc.;
- în zidariile constructiilor vechi ramase neobservate în timpul razboiului;
- sub apa, în râuri, lacuri sau balti, descoperite cu ocazia unor lucrari hidrotehnice sau întâmplator în timpul scaldatului.
Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de munitii neexplodate se recomanda cetatenilor sa respecte urmatoarele reguli si masuri de siguranta :
1. sa anunte de urgenta Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, organele de politie sau autoritatile administratiei publice locale despre descoperirea de munitii neexplodate, prin numarul unic pentru apeluri de urgenta „112” sau prin orice alte mijloace;
2. sa nu miste de pe loc munitiile descoperite neexplodate;
3. sa nu desfaca sau sa predea la agentii economici specializati, munitii neexplodate pentru valorificarea ca deseuri metalice;
4. sa nu foloseasca munitiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
5. sa nu loveasca, sa taie sau sa demonteze munitiile neexplodate;
6. sa nu aprinda focul, sau sa nu utilizeze focul deschis în apropierea munitiilor descoperite neexplodate;
7. sa respecte regulile si masurile stabilite pentru zonele cu risc, la descoperirea de munitii neexplodate;
RETINETI! NEUTRALIZAREA SI DISTRUGEREA MUNITIILOR SE EXECUTA DE CATRE SUBUNITATILE PIROTEHNICE, CARE AU PREGATIREA SI DOTAREA NECESARA PENTRU ACEASTA MISIUNE PERICULOASA.